Caligrafie nocturna

Scriu aceasta postare in dimineata asta atat de friguroasa pare-se, pentru a redescoperi o arta veche si atat de frumoasa, arta scrisului frumos, arta caligrafiei. Eu m-am indragostit de caligrafie acum putin timp, intr-o noapte, si pur si simplu te transpune intr-o lume in care totul arata mai frumos, asa cred. Am reusit si eu sa scriu ceva, desi sunt departe de esenta.
Scrisul este cea mai importanta forma de comunicare interumana, si din scris se naste arta asta atat de frumoasa, ce captiveaza, pur si simplu.
Ia deci un toc si o calimara si lucrurile se vor tese de la sine, cuvintele vor aparea pe hartie si vor parea desprinse din caietele vreunei printese victoriene de mult disparute.
xo'Xo

Exceptia care intareste regula

Aici e chestia ce ne diferentiaza in final. Bunatatea si lucrurile pe care le facem si spunem. Azi mi-am dat seama ca nu voi renunta, oricat de greu ar fi sa-i fac pe ceilalti sa vada binele, oricat de criticata as fi si judecata pentru actiunile mele. Scriu pentru cine vrea sa citeasca, si ajut pe cine vrea sa fie ajutat. Asta e simplu.
Oamenii critica si spun lucruri urate in momente in care nu te astepti, in momente in care tu te simti bine cu tine, tu te placi si crezi ca esti mult mai bun acum fata de cum erai inainte. Dar partea urata a lucrului asta e ca unele persoane nu vor fi capabile sa vada asta la tine, vor considera ca ceva s-a schimbat in fiinta ta, dar intr-un mod pe care ei nu il pot intelege. Fireste, ce nu intelegem avem tendinta proasta sa judecam. Mi s-a intamplat asta, atunci cand am vrut sa fac ceva bun si am crezut ca este cel mai bun lucru pe care l-as fi putut face in clipa respectiva. Am fost judecata si luata in ras. Mici lacrimi s-au adunat in colturile ochilor mei, apoi am ajuns acasa, am plans catva timp doar de nervi cred pentru ca nu mi se pare normal sa fii judecat pentru ceva in care tu crezi si care pe tine te face fericit. Insa apoi, stergandu-mi lacrimile, am realizat un lucru. Si acela ca nu voi renunta. Imi dau seama ca asta e abia inceputul a tot ce urmeaza. Intotdeauna vor exista oameni ce ne vor critica si oameni ce ne vor admira si respecta in tot ceea ce vom face.
Despre asta e vorba, despre asta scriu. Dar azi nu este numai scris, nu sunt numai niste cuvinte anonime, ci este o decizie pe care cu totii ar trebui sa o luam la un moment dat. Este o alegere. Aleg sa fiu eu, aleg sa fiu fericita si sa ma simt bine in pielea mea fara a fi constransa de prejudecati, aleg ceea ce ma face fericita, aleg sa fac bine atunci cand pot, si, Doamne, atat de mult vreau sa devin un om bun, si sa nu observ criticile pe care le voi mai incasa de acum inainte. Imi doresc sa aduc un zambet pe fetele oamenilor, in orice situatie, in orice loc. Cred ca poti spune o vorba buna si poti darui o privire calduroasa oriunde te-ai afla si oricui. Despre asta e vorba. Asa ca aleg sa nu-mi pese de criticile celorlalti, care nu pot intelege bucuria de a face bine, nu pot intelege ca pe mine asta ma face fericita. Asa ca nu voi lua in considerare, si voi merge deocamdata pe drumul pe care am pornit. Aleg sa cred in mine, si nu in ceilalti. Nu voi renunta la ceea ce cred doar pentru spusele celorlalti. Si voi fi bine, asigurandu-ma ca si ceilalti sunt bine, oricat de putin ar insemna acest bine.
Voi fi o exceptie si voi iesi din tiparele "societatii" noastre cele mai alese. Fii, frate, si tu o exceptie!

Lampioane pe un cer intunecat

Timpul e atat de nebun si ce e amuzant e ca nu ne dam seama cand trece. Si nici nu stim daca a existat vreodata sau daca exista. E ceva. Nu ne dam seama ca ceilalti au imbatranit sau ca noi am crescut iar aripile noastre sunt gata de zbor acum. E un sentiment asa ciudat si totusi e un sentiment care ma face sa zambesc atat de sincer, gandindu-ma ca asa numitul timp nebun care a trecut nu a fost in zadar.
Apoi vine o vreme cand trebuie sa renuntam la noi, pentru a da celorlalti. Cica tot ce primim, trebuie sa dam inapoi la randul nostru. Eu n-as spune chiar tot, pentru ca unele secrete ale vietii e mai bine sa le stii doar tu, dar apoi cred ca e acea senzatie ce iti strapunge pieptul atunci cand faci pe cineva sa zambeasca, atunci cand ai grija de persoanele dragi care candva, intr-un alt timp ce pare asa indepartat, au avut si ele grija de tine.
Tu esti acum tot ceea ce esti si reprezinti datorita persoanelor care au trecut prin viata ta. Ele te formeaza.
Unii poate ca sunt doar calatori cu un bilet de o zi, altii poate vor fi pasageri fideli ce intotdeauna vor alege calatoria vietii tale. Cu totii lasam urme in vietile celor prin care trecem. Unele sunt importante, urme si cicatrici care nu se vor vindeca sau sterge vreodata, altele sunt doar urme in nisip pe care urmatorul flux le va sterge. E alegerea noastra ce fel de urme vom lasa. Dar cu totii suntem datori. Intotdeauna, asa cred.
Lanseaza un lampion in viata cuiva. Aprinde o lumina intr-un cer intunecat. Nu e asa de greu, e ceva ce cu totii cred ca am putea sa daruim celorlalti. Un lampion incarcat de sperante si vise.