O stea mi-a vorbit

"Drumul spre Univers e pavat cu stele. Pentru noi."
Cred in iubire. Cred in tine. Cred in noi. Cred ca lumea poate fi infrumusetata si imbracata in iubire numai daca noi ii dam voie sa fie asa. Cred ca acum nu mai sunt confuza. Nici trista ori suparata ca cineva ma iubeste. Cred ca pot sa plang si pot sa rad cu lacrimi in acelasi timp. Cred ca pot sa ma trezesc zambind ori chiar razand. Cred ca viata e un dar. Cred ca oamenii sunt fragili si ca eu, printre ei, sunt doar un graunte de speranta si vise. Cred ca exista oameni frumosi si caraghiosi in acelasi timp, ce iau viata ca pe o joaca. Intr-un fel e bine, sa fii vesel, sa te joci. Doar sa te joci, nu sa ranesti. Cred ca mi-e frica de multe lucruri, si in acelasi timp iubesc multe lucruri. Unii oameni pot fi absurzi in iubire. Unii oameni pot iubi prea mult, altii prea putin. Unii oameni isi pot iubi cafeaua de dimineata, altii isi pot iubi florile inflorite la balconul de la etajul 6 intr-o primavara, altii isi iubesc amintirile, altii parintii, altii iubesc cerul si stelele, altii iubesc iubirea. Pura. Goala. Dezvelita de secrete. Iubirea ca un copil, ori iubirea ca un adolescent in prima sa noapte de dragoste. Unii iubesc eternitatea, altii iubesc clipa, momentul.
E atat de imbatatoare senzatia pe care o simt acum. Senzatia ca sunt vie. Ca traiesc. Ca pot sa rad in nestire si sa ma bucur. Ca pot sa ascult ce muzica vreau, si sa dansez la metrou. Ca pot sa inspir si sa expir aerul cu atata pofta si sete. Plamanii mei erau hamesiti. La fel si trupul meu. La fel si sufletul meu calator. Calatoreste in tot Universul si se bucura. Sufletul meu asculta muzica si se joaca noaptea cu patura colorata ce inveleste trupul. Sufletul meu citeste si povesteste apoi celorlalte suflete ce a citit, ce a inteles, ce l-a impresionat. Sufletul meu rade mult si vrea sa presare rasete peste tot. Sufletul meu are nevoie de alte suflete cu care sa rada. Sufletul meu e nebun si jucaus, sufletul meu se joaca cu frunzele de toamna si alearga prin parcuri, sufletul meu bea cafea si priveste cerul dimineata. Sufletul meu priveste cerul de vara noaptea, si se uita la stele si le numara pe degetele ca un copil mic, apoi incearca sa creeze el constelatii. El spune ca de celelalte s-a plictisit, vrea altele noi. Sufletul meu e egoist si impaciuitor, la fel de bizar cum el e si inocent si ofensiv in acelasi timp. Sufletul meu duce doruri, insa nu prea stie sa isi ceara iertare.
Sufletul meu cunoaste si frigul, si caldura. Acum ii e cald si bine. Asa mi-a soptit el intr-o noapte. Sufletul meu doreste cunoastere in necunoscut.
Vreau sa ma imbrac cu bataile unei aripi de fluture. Vreau ca inima mea sa bata in acelasi timp cu aripile fluturelui. Vreau sa mai vad o data lumea de acolo de sus, sus, intr-o seara de vara ce inca traieste, e vie, la fel cum sunt si eu. Vreau ca vantul sa imi ravaseasca suvitele, exact ca atunci. Vreau sa vad lumea in culori pastelate cand mi-s ochii obositi, si vreau s-o vad in culori tari cand sunt indragostita si ochii-mi stralucesc. Vreau ca ochii sufletului meu sa vada clar si departe in lume, in oameni.
Oamenii au nevoie de iubire, de povesti, de magic, de miracol, de fabulos, de libertate. Oamenii au nevoie de extreme, au nevoie de nou, de experimente, de risc si de liniste in acelasi timp. Asa stii ca esti viu, si nu doar ca respiri. Fiintele fragile numite oameni au nevoie de apusuri si rasarituri la mare sau de pe cele mai inalte varfuri pe care pot sa le atinga. Oamenii au nevoie de ploaie si de atingerea vantului de primavara, si de cea a frunzelor de toamna. Oamenii au nevoie de singuratate si de frumusete. Nu stiu unde va duce asta, unde va duce viata, probabil ca nu are sfarsit. Si continua, si continua, si danseaza in etern ori in neant, unde se va juca cu frunze de toamna ori cu fulgi de zapada.

fRiCi

Am un pachetel cu frici in buzunarul din spate al blugilor. L-am scris si impachetat frumos cu adresa "Nicaieri si oriunde", apoi l-am asezat sau indesat, nici nu-mi aduc aminte, in buzunarul de la spate al blugilor, in metrou. O sa-l port cu mine in fiecare zi de acum incolo, pana cand nu imi va mai fi frica, pana cand imi voi lua inima in dinti si voi lasa fricile sa iasa din pachetelul frumos pregatit si sa ma inunde, sa ma patrunda, sa ma caute si sa ma gaseasca, iar eu sa le primesc cu un zambet pe buze, sa ma simt eliberata astfel. Am scris pachetelul pentru mine, pentru o alta eu dintr-un alt univers paralel in care poate nu imi va mai fi frica, in care poate voi fi libera si eliberata de tot in aceeasi fraza atat de frumoasa si scurta pe care eu o consider pur si simplu viata din care fac parte. Sa fii liber si sa iti asumi lucrul asta, ei, e si asta o virtute. Sa poti sa ai curajul sa te asezi dintr-o data, sa iei un loc in spatiu, intr-un colt al tau, si de acolo doar sa privesti lumea. Fara sa incerci sa o intelegi, nici ea sa nu incerce sa te inteleaga pe tine. Si sa va priviti, sa va descoperiti doar prin priviri, ca doi indragostiti la prima intalnire. Sa fii timid si tu, si lumea din jurul tau. Sa ai rabdare cu ea, si ea la randul ei sa aiba rabdare cu tine.
E un risc sa iti asumi faptul ca esti liber. De atunci inseamna ca esti pe cont propriu. Pe cont propriu, singur pe un drum lung cu sens unic, fara scurtaturi sau fara cai de intoarcere. Esti singur, inconjurat doar de fricile tale, de emotiile tale, de complexele tale atat de frumoase, de haosul si nonsensul tau. Cu totii suntem in cautare de sens. Cati dintre noi il gasesc cu adevarat, asta e inca o nebuloasa, nu sta nimeni sa faca statistici despre asta. Tu singur trebuie sa iti gasesti sensul. Sa te vindeci. Sa pornesti la drum. Sa iti asumi alegerile, sa te asumi pe tine, ca persoana, ca individ unic si atat de frumos, atat de complex.
Am pornit la drum si imi port fricile cu mine, in buzunarul de la spate al blugilor uzati de atata ratacire. Nu vor fugi de acolo, ma vor astepta pe mine sa fac primul pas. Ma vor astepta sa le descopar si sa le infrunt probabil. Vreau sa ma simt libera de toate astea, si cred ca si ele vor sa se elibereze de mine. Ne insotim impreuna la drum, ne intovarasim, ramane sa vedem ce sau cine va ramane, pe cine vor ingropa stelele la final.
Dincolo de aceasta poarta se afla fricile tale. Alegi sa le cunosti sau alegi sa le tii inchise acolo, pentru cine stie cat timp, poate pentru o eternitate.