Recviem

Scuze ca am intarziat. Scuze ca niciodata nu sunt la timp. Scuze ca n-am inspiratie si habar n-am despre ce sa scriu. Sau despre ce ar trebui sa scriu. Scuze ca n-am mai scris de mult. Scuze ca sunt speriata si ca ma port ca un copil. Tot ce stiu e ca trebuie sa scriu ca sa supravietuiesc. Ca in filmul ala vechi, in care oamenii trebuiau doar sa danseze si sa continue asa la nesfarsit ca sa supravietuiasca. Doar ca nu e asa usor cum ar parea. Chiar nu e. La fel si cu chestia asta pe care inca o consider a mea, chiar daca poate n-a fost niciodata cu adevarat. Chestia asta pe care ceilalti o numesc scris, dar pe care eu o numesc motiv asa de frumos pentru a-ti trai viata tot atat de frumos.
Port o fusta lunga alba cu fluturi. E lucrul meu preferat din dulap, inca de cand am cumparat-o, acum 2 veri dintr-un sh de pe Calea Mosilor. O ador. Ma las usor in scaunul gri si nu foarte comod al maxi taxi-ului. Astept sa ajung acasa. Astept sa ma las usor in balansoarul verde din gradina pe care odata, de mult, el l-a asamblat, printre sarutarile si privirile mele pline de iubire.
Vreau sa-mi sparg timpanele de la muzica prea tare. Vreau sa ma doara picioarele 3 zile si 3 nopti de la atata mers. Vreau sa am buzele rosii si umflate de la atatea sarutari. Vreau sa ma doara genunchii de la prea multe cazaturi de pe bicicleta. Vreau sa ma doara capu vreo doua dimineti din cauza shotului ala albastru cu flacari pe care l-am dat amandoi peste cap atunci, in Vama, pe plaja, mai stii? Vreau sa ma usture pielea de la prea mult stat la soare. Vreau sa am riduri pe la ochi de la prea mult uitat in soare. Vreau sa am bataturi in calcaie si in talpi de la prea mult mers desculta prin nisipul fierbinte, ala tot din Vama. Vreau sa racesc de fiecare data cand ne intoarcem de la mare. Vreau sa am parul cat mai ciufulit de la prea mult vant. Vreau sa ma doara coloana pentru ca tot timpul stau cocosata dar cineva e mereu acolo ca sa ma indrepte si sa-mi trosneasca spatele ca lumea. Vreau sa ma saruti cu pofta pe strada, in vazul lumii, si n-au decat sa se uite babele cu stupoare sau adultii in scarba la noi. Vreau sa traiesc tot. Si vreau sa traiesc puternic si intens. Vreau sa nu ratez nimic. Vreau sa avem totul azi si pentru totdeauna. Doar pentru noi. Vreau sa nu ne pese de nimic, sa fim doar noi intr-o galaxie a noastra. Vreau sa ma simt vie tot timpul. Vreau sa facem orice si sa nu ne pese de ce zic oamenii prea ignoranti din jurul nostru. Vreau sa fim nebuni si beti de iubire. Vreau sa ne cante marea in urechi si soarele sa ne mangaie talpile in fiecare dimineata. Vreau sa fie totul pentru noi, sa fie edenic. Vreau sa am inspiratie si toate blocurile astea de ciment blocheaza tot frumosul ce ar putea ajunge vreodata la noi. Dar eu sunt incapatanata si tot vreau sa traiesc. Tot. In fiecare clipa. Sa se duca naibii totul. Dar noi nu ne vom duce. Si nu scrisul. Oh, nu scrisul.