Toutefois, toutefois...
Si totusi? Si ce daca?
Si totusi, ce rost mai are sa ne ascundem? De ce sa ne prefacem? De ce sa disimulam in continuare spunand ca viata e o bagatela, ceva efemer si lipsit de sens? De ce sa nu dam cartile pe fata? Hai sa spunem sincer si fara tagada, fara clipa de ezitare, ca viata e frumoasa.
Am zile in care totul pare venit din alta lume, atat de frumos si de sincer, atat de viu si de efervescent, mai ceva ca o pastila pe care o arunci in apa si incepe sa bolboroseasca, ridicand aburi parfumati. Despre cele urate n-am sa vorbesc. Dar daca totul ar fi o minciuna? Vai, mon Dieu, nici nu indraznesc sa cred, ar spune unii. Dar daca toate astea nu ar avea pic de adevar? Daca noi de fapt vedem doar ceea ce vrem sa vedem? Ar trebui sa invatam sa privim in profunzime, sa vedem dincolo de ceea ce ne este prezentat, caci lucrurile prezentabile sunt deja prea plictisitoare. Trecute de vreme, demodate.
Nu vreau ceva prezentabil. Niciodata nu am vrut. Pentru ca nici viata nu e prezentabila. E de-a dreptul mizerabila, si totusi atat de frumoasa. E un paradox pe care probabil ca nu il voi intelege vreodata. Cine intelege? Ce ingeri malitiosi vor intelege vreodata ca viata de fapt e un haos. Noi suntem un haos. Si prin noi ma refer la toti oamenii care s-au nascut, au trait si au murit vreodata pe acest pamant. Haosul e frumos. Misteriosul si necunoscutul sunt si ele frumoase. Uratul poate deveni superb. Trebuie doar sa crezi si sa vezi in profunzime. Sa asculti. Sa mirosi. Sa gusti. Sa palpezi. Sa iti folosesti toate simturile ca sa intelegi cu adevarat. Degeaba ai toate aceste simturi, daca te folosesti doar de unele, si pe celelalte le neglijezi. Degeaba mirosi, daca nu gusti. Degeaba asculti ploaia, daca nu indraznesti sa o atingi. Degeaba asculti muzica, daca nu incepi sa dansezi. Toate acestea sunt nonsensuri. Noi suntem nonsensuri.
Toutefois, toutefois...
Si totusi, hai sa ne recompunem, sa acceptam ca suntem doar oameni, un haos atat de frumos si de primitiv, hai sa recunoastem ca viata e un ceva frumos, nepretuit, si sa nu mai fim sceptici si superficiali. Viata poate fi oricum, dar nu urata. Mon Dieu, nu urata! In rest, poti sa-i spui cum vrei.
Si doar ca sa nu uiti, daruieste candva, cuiva, o lalea alba, te rog.
Si totusi? Si ce daca?
Si totusi, ce rost mai are sa ne ascundem? De ce sa ne prefacem? De ce sa disimulam in continuare spunand ca viata e o bagatela, ceva efemer si lipsit de sens? De ce sa nu dam cartile pe fata? Hai sa spunem sincer si fara tagada, fara clipa de ezitare, ca viata e frumoasa.
Am zile in care totul pare venit din alta lume, atat de frumos si de sincer, atat de viu si de efervescent, mai ceva ca o pastila pe care o arunci in apa si incepe sa bolboroseasca, ridicand aburi parfumati. Despre cele urate n-am sa vorbesc. Dar daca totul ar fi o minciuna? Vai, mon Dieu, nici nu indraznesc sa cred, ar spune unii. Dar daca toate astea nu ar avea pic de adevar? Daca noi de fapt vedem doar ceea ce vrem sa vedem? Ar trebui sa invatam sa privim in profunzime, sa vedem dincolo de ceea ce ne este prezentat, caci lucrurile prezentabile sunt deja prea plictisitoare. Trecute de vreme, demodate.
Nu vreau ceva prezentabil. Niciodata nu am vrut. Pentru ca nici viata nu e prezentabila. E de-a dreptul mizerabila, si totusi atat de frumoasa. E un paradox pe care probabil ca nu il voi intelege vreodata. Cine intelege? Ce ingeri malitiosi vor intelege vreodata ca viata de fapt e un haos. Noi suntem un haos. Si prin noi ma refer la toti oamenii care s-au nascut, au trait si au murit vreodata pe acest pamant. Haosul e frumos. Misteriosul si necunoscutul sunt si ele frumoase. Uratul poate deveni superb. Trebuie doar sa crezi si sa vezi in profunzime. Sa asculti. Sa mirosi. Sa gusti. Sa palpezi. Sa iti folosesti toate simturile ca sa intelegi cu adevarat. Degeaba ai toate aceste simturi, daca te folosesti doar de unele, si pe celelalte le neglijezi. Degeaba mirosi, daca nu gusti. Degeaba asculti ploaia, daca nu indraznesti sa o atingi. Degeaba asculti muzica, daca nu incepi sa dansezi. Toate acestea sunt nonsensuri. Noi suntem nonsensuri.
Toutefois, toutefois...
Si totusi, hai sa ne recompunem, sa acceptam ca suntem doar oameni, un haos atat de frumos si de primitiv, hai sa recunoastem ca viata e un ceva frumos, nepretuit, si sa nu mai fim sceptici si superficiali. Viata poate fi oricum, dar nu urata. Mon Dieu, nu urata! In rest, poti sa-i spui cum vrei.
Si doar ca sa nu uiti, daruieste candva, cuiva, o lalea alba, te rog.
Peisajul asta e parca venit din alta lume, asa cred.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu