Labirinturi si vise

Toti oamenii au vise. Cu totii visam sa calatorim, sa ne intemeiem propria noastra familie, sa ne publicam o carte, sa realizam ceva in viata. Cu totii visam la un moment dat, ca intr-o zi sa ne luam rucsacul in spinare si sa plecam. Nu stim unde. Dar doar sa plecam pentru ceva vreme, sa vedem si alte locuri, si alte lucruri, si alti oameni. Sau cel putin eu asta visez de ceva vreme. Si nu stiu, dar chiar as vrea sa realizez ceva in viata. Ceva bun. Sa traiesc. Nu doar sa exist. 
Apoi, cu totii avem sentimente intortocheate pe care nu stim sa le exprimam, iar fiecare dintre noi se confrunta zi de zi, cu propriul sau labirint. Si se tot lupta sa iasa din el. Labirinturi. Labirinturile sunt un alt lucru care ne definesc pe noi, ca fiinte cu ratiune. Pentru ca intreaga complexitate a fiintei noastre, este, de fapt, un labirint. Sunt o multime de coridoare, cotituri si cotloane care uneori nu duc nicaieri, la fel cum sunt si o multime de pasaje care chiar pot duce undeva, si, in cazurile exceptionale, spre iesire.
Ei bine, este labirintul vietii noastre si al formarii noastre ca om, ca fiinta. Trebuie sa treci de multe obstacole, sa te impleticesti si sa cazi la multe cotituri, si sa te tot pierzi pana gasesti din nou drumul corect. Este labirintul care ne formeaza. Si esti chiar un fericit daca ajungi sa iesi din el, pe calea corecta. Inseamna ca "te-ai ajuns" daca ar fi sa folosesc termeni argotici.
Dar, sincera sa fiu, eu prefer sa mai ratacesc prin labirintul asta destul de mult timp. Inca nu vreau sa ma gasesc. Inca mai vreau sa caut drumul bun, dar inca nu vreau sa gasesc iesirea. Vreau sa mai stau o vreme in labirintul meu.
Tu?