Picaturi de ploaie

As vrea sa concentrez tot ce simt acum, toata iubirea, toata ura, toata compasiunea si fericirea, dezamagirea si toate frustrarile adunate, si as vrea sa le pun pe toate intr-o picatura. De ploaie. Si apoi, s-o pun intr-un nor, ca sa cada mai tarziu pe pamant, undeva, in lume.

Cred ca fiecare om are propria lui picatura de ploaie. Plina de iubire si ura, de frustrari si dezamagiri, si putina fericire. Poate ca uneori ploua cu picaturile emotiilor fiecarui om, si poate ca de aceea uneori sunt mari furtuni, alteori ploi zgomotoase, si cateodata doar rapaieli linistite. Depinde de picatura fiecarui om, de starea acestuia. 

Imi place sa ascult ploaia, dar, uneori, cand ma gandesc in felul asta, mai degraba as prefera sa aud doar ploi linistite. Sa stiu ca oamenii sunt macar bine. Daca nu chiar fericiti. 

Stii, uneori, cand ma uit pe strada, la oameni, mi se pare ca de fapt niciun om nu e fericit pe deplin. Mi se pare ca toti se prefac. Ca e o mare de prefacatorii, in adancul careia se dau marile razboaie. Zilnic vad masti sub care se ascund adevarate drame si probleme, si uneori as vrea pur si simplu sa nu le mai vad. Sau nu le mai sesizez. Cred ca si tu ai vrea sa vezi oamenii putin mai fericiti. Dar presupun ca, in esenta, oamenii sunt tristi. 

Poate ca nimeni nu e cu adevarat fericit, si poate ca fiecare dintre noi are o picatura de ploaie. O singura picatura de ploaie in care si-a adunat infrangerile si dezamagirile, dar si lucrurile bune. Caci sunt si lucruri bune. Stiu asta. Hai sa vedem si chestii bune, te rog.