Un zambet imi apare pe buze atunci cand aud de dragostea platonica. E un lucru ce mi se pare pur si simplu pur, si sincer. E ceva ce cu totii simtim macar o data in viata. Si e atat de normal, si de frumos. E atat de linistitor pentru sufletul tau sa porti cuiva o dragoste platonica. Neimpartasita. Nemarturisita. Sa fie doar ceva ce simti tu. Asa, nu faci rau nimanui. Si iti apare un zambet mare pe fata atunci cand te gandesti la persoana respectiva. Chiar daca e un star rock ce nu stie de existenta ta. Sau un coleg de liceu foarte popular, cu care nu ai intra in vorba niciodata. Sau chiar daca e tipul care aduce ziarele, sau bodyguardul tanar de la metrou. Si ce daca? Cine iti spune ca nu te poti indragosti de unul dintre tipii astia? Cine iti interzice? Poarta-ti propria dragoste platonica. Go ahead!
Nu trebuie sa iti arati sentimentele, sau sa incepi sa iti faci scenarii in cap, cat mai diverse. E suficient doar sa stii ca porti niste sentimente. Sincere. Si poate cu asta vei supravietui. Si vei scapa.
Poate parea ceva trist daca printr-o dragoste platonica uiti o dragoste ce a fost candva reala. Dar de ce sa fie asa? Daca te face fericita, de ce sa fie ceva trist? Daca iti face bine, daca te face sa zambesti, poate ca e un lucru foarte bun ce probabil ca ti se intampla doar o data in viata.
Eu vreau sa am si experienta asta. Sa port o dragoste platonica cuiva cu care stiu prea bine ca nu as putea fi niciodata. Si asta m-ar face atat de fericita. M-ar face sa zambesc.
Stiu ca suna stupid. Dar eu aleg sa fac asta. Daca simti ca asta ar trebui sa faci si tu, atunci te rog, nu iti incuia sperantele. Poarta-ti propria dragoste platonica.
E atat de usor. E ceva ce stii doar tu. E ca un secret. Ceva atat de pur si sincer, si pe care il protejezi. Ceva ce numai tu poti atinge, ceva ce simti ca iti apartine, ceva stralucitor si patrunzator in acelasi timp. Ceva ce ar lumina viata si lumea, doar prin simpla ei existenta. Dragostea platonica. Ce cuvant frumos. . .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu