Carpe Diem, sau un Zambet

Carpe diem! E printre primele proverbe latinesti pe care le invatam in generala, si mai apoi la liceu, alaturi de Nihil sine Deo! si alte cateva pe care sincera sa fiu nu mi le aduc aminte acum, nu le-am dat prea mare atentie.

Carpe diem. Inseamna "Traieste clipa!" Frumos proverb, nu? Si chiar folositor daca stam sa ne gandim. Poate ar trebui sa reflectam mai mult la acest lucru, la aceste doua cuvinte, si macar putin din viata noastra sa o traim dupa acest proverb, sa ne lasam destinele sa fie dictate. Sa traim clipa. Sa ne bucuram de toate micile placeri pe care ni le ofera viata. Faptul ca acum stau in pat, cu laptopul deschis pe genunchi, impreuna cu sora mea si pisica batrana din casa, ascultand Ed Sheeran si scriind pe blog, ei bine acesta este un moment. Un moment ce merita trait, de care ma bucur. Un moment de pace, liniste si caldura dupa care sufletul meu tanjea de atata timp. Si vreau sa fie inteles un lucru: nu numai trupul nostru are nevoie de odihna. Ci chiar mai mult, sufletul nostru are nevoie de odihna, de pace, de momente in care sa se relaxeze. 

Trupul prea putin conteaza. Oamenii, in momentele cele mai grele ale vietii lor, nu au nevoie de trupuri bine tonifiate sau de manichiuri perfecte, ori tricepsi bine conturati. Cand cineva e la pamant nu are nevoie de toate astea. Cred cu tarie ca in aceste momente oamenii au nevoie de suflete. Au nevoie de suflete calde, primitoare, in care sa zaca pana ce razboaiele lor vor trece. Au nevoie de inimi. Inimi care sa bata si pentru ei, atunci cand ale lor sunt mult prea vlaguite, si nu vor mai putea sa pompeze viata in continuare. In acele momente este nevoie de suflete si de inimi. Hai sa ne hranim sufletele si inimile cu lucruri calde si bune, ca mai tarziu sa putem hrani si incalzi alte suflete, racite de vreme.

Hai sa nu ne refuzam lucrurile frumoase care ne pot face fericiti. Hai sa nu fugim de noi. Hai sa ne ingaduim sa traim clipa, oricat de cliseic sau latinesc ar suna. Pentru ca la sfarsitul zilei, sau chiar la sfarsitul afurisitei de vieti, momentele astea traite vor conta. Or, daca noi nu ne ingaduim sa traim, ce ne vom aminti la sfarsitul vietii, sau ce ne va face sa adormim zambind la sfarsitul zilei. 

Mi-am ingaduit sa traiesc momentul, si am dansat salsa. Asta m-a facut sa adorm zambind, si cu siguranta peste ani imi voi aminti si ma voi gandi "oau ce tare a fost, as vrea sa mai dansez salsa si acum", si voi zambi. Voi zambi, frate, e atat de simplu sa faci asta. Dar stii ce e mai greu? Sa-i facem pe altii sa zambeasca, mai ales cand sufletele lor sunt reci si prea adanc ranite, din pacate. 

Deci, Carpe Diem!
Imi place poza asta. E o usa, o poarta, poate fi orice vrei sa vezi.
Zambesc acum. Zambeste si tu, te rog.