Cand crezi ca ai totul

Cand crezi ca ai totul si de fapt nu ai nimic. Cand crezi ca esti fericit si de fapt nu ai mai fost niciodata atat de trist. Probabil asta e ceea ce se numeste, la figurat, placebo. Atunci cand te amagesti cu un lucru care crezi ca te face fericit, dar care de fapt nu face nimic altceva decat sa te distruga, putin cate putin, pe dinauntru.
Cand lucrurile pe care le iubeai inainte, acum le urasti. Cand nu mai suporti vocile oamenilor. Si ai vrea sa le opresti. Sa se opreasca totul, macar pentru cateva momente. Sa ne uitam unii la altii. Sa ne privim. Sa ne citim unii pe altii. Sa fim ca niste carti deschise. Cu rani, cu regrete, cu zambete, si cu reusite. Sa ne aratam exact asa cum suntem. Fara masti. Cand ai vrea sa ai macar putina liniste. Cand totul ti se pare stupid si lipsit de sens. Cand povara de pe umerii tai e atat de grea incat te face sa iti tremure genunchii. Cand fiecare melodie pe care o asculti ti se pare plictisitoare si fara nicio noima.
Cand pur si simplu nu mai suporti nimic. Asa ma simt eu acum. Nu stiu de ce, probabil ca fara motiv, dar stiu ca am nevoie sa vorbesc cu cineva. Toti avem nevoie la un moment dat de cineva cu care sa vorbim. Care sa ne asculte si sa ne inteleaga. Suntem oameni, nu roboti. Vreau sa cred ca nu e prea tarziu. Vreau sa fug. Dar n-am unde. Sunt doar pe aici. Existand. Nu mai suport absolut nimic. Imi vine sa urlu. Vreau sa sparg ceva si apoi sa plang. Vreau sa vorbim intre noi. Vad atatia oameni. Sute. In fiecare zi. Si fiecare e ocupat cu problemele lui. Nimeni nu se mai uita in ochii nimanui. Poate trebuie sa ma mai maturizez. Poate toti trebuie sa ne maturizam, sa cautam iluminarea. Sa nu ramanem cu mintile goale si negre.
Atunci cand te vei afla intr-o camera cu cincizeci de persoane sa zicem, cincizeci de persoane. Diferite. La o petrecere, serata, orice vrei. Iar tu te simti ca naiba. Ca niciodata. Ai problemele si frustrarile tale. Iti vine sa plangi. Si sa urli. Crede-ma ca nici una dintre cele cincizeci de persoane nu isi va da seama de ceea ce ai. Nimeni nu isi va da seama ca tu te simti rau, ca esti distrus pe dinauntru, ca plangi. N-o sa te bage nimeni in seama. Si n-o sa vina nimeni la tine sa te ia in brate. Sa te linisteasca. Chiar daca ai nevoie de asta. Mai mult ca oricand. Nimeni nu te va ajuta. Nu vreau sa deprim pe nimeni cu asta, serios! Dar mi-am dat seama ca putini au norocul sa fie ajutati atunci cand mai au putin si sunt la pamant. Foarte, foarte putini. Cei mai multi, din pacate, nu vor fi ajutati. Vor pleca in graba de la petrecere, isi vor lua paltonul, se vor duce afara, unde noaptea rece ii va intampina, cruda la fel ca cei cincizeci de oameni, se vor duce acasa si vor plange. Se vor invinovati. Isi vor plange viata, pana cand vor obosi. Si apoi, probabil, vor merge mai departe. Sau cel putin asa sper.
Hai sa vorbim intre noi. Si sa nu ramanem nepasatori atunci cand cineva are probleme. Cand il vedem aproape distrus, plangand. Eu scriu sfaturi aici. Dar as vrea sa le si pot urma. De cate ori incerc sa ajut pe cineva, sau imi dau seama ca o persoana se simte rau, ca e distrus pe interior, as vrea sa ii spun o vorba buna, sa il linistesc cumva. Dar apoi imi dau brusc seama ca nu stiu ce sa ii spun. Nu stiu ce probleme are, si nu stiu cum sa il ajut sa mi se destainuiasca. Nu pot sa fac asta. Nu stiu cum. Poate ca e doar problema mea asta. Poate alti oameni reusesc chiar sa ajute, nu doar sa scrie sfaturi asa cum fac eu. Presupun ca voi ramane doar cu scrisul. As vrea sa fac mai multe. Dar imi dau seama ca nu as putea sa ajut pe nimeni. Abia daca pot sa ma ajut pe mine. Poate ca nici nu am nevoie de ajutor. Poate e doar o inchipuire...
Dar incearca, te rog. Daca nu stii ce sa-i spui unei persoane care e la limita, asa cum nu stiu eu, atunci taci. Nu spune nimic. Asaza-te langa ea. Tine-o de mana. Si mangaie-o. Poate va ajuta asta intr-un fel.
Nu fii indiferent fata de ceilalti. Si invata cate putin din toate. Cineva, intr-o zi, va avea nevoie de tine. De primul ajutor, sau de tehnici care i-ar putea salva viata. Poate suna plictisitor, dar oamenii salveaza oameni.
Trebuie sa stim ce sa facem atunci cand cineva are nevoie de ajutor. Sper ca voi sti.
Imi place sa cred ca si stelele salveaza oameni. Trebuia sa ai macar cateva stele acolo sus, care sa te ajute. Cauta-le. Eu o sa le caut. Si o sa incerc sa vad lucrurile mai pozitiv de acum inainte. Sau cel putin sper.