Candva am spus cuiva "te iubesc". El mi-a raspuns "stiu". Mi-a spus ca stia, ca ii pare rau ca sufar, dar nu va merge. Mai mult de vreo 10 mesaje trimise la juma de an, mai mult de atat, nu putea fi. A fost cea mai dureroasa chestie pe care am simtit-o vreodata. A durut ca dracu. A fost ca si cum o bila de demolare m-a lovit direct in plex si m-a lasat sa ma tarasc si sa ma chinui in continuare in mizerie, pe jos.
Dar acum sunt ok. Si voi fi mai bine decat sunt acum. Am inceput din nou sa ies. Ma ridic de pe banca de la metrou, si ma indrept spre iesire, unde trebuie sa ma intalnesc cu o prietena. Plec. Ma voi intoarce intr-o zi.
Dar acum sunt ok. Si voi fi mai bine decat sunt acum. Am inceput din nou sa ies. Ma ridic de pe banca de la metrou, si ma indrept spre iesire, unde trebuie sa ma intalnesc cu o prietena. Plec. Ma voi intoarce intr-o zi.
Dar nu pentru tine. Ci pentru oamenii pe care i-am neglijat atunci cand eram prea preocupata ca sa plang dupa tine.
Scriu asta ca un fel de reminder, ca un fel de "asa nu" pentru mai tarziu. Probabil va ajuta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu