Insomnie matinala

Nu am somn. E un fel de insomnie cred. M-am trezit acum o ora, am ramas cu ochii in tavan, visand. E aproape de revarsatul zorilor. Cam o ora pana la rasarit. As vrea sa fiu undeva, la mare, sa vad rasaritul soarelui, sa contemplez marea, sa aud valurile spargandu-se de stanci.
Mi-e dor de mine. Simt ca ratacesc in ultima vreme. Nu stiu cum o am s-o scot la capat. Ma afund intr-un labirint tot mai mare. Si nu e labiritul meu. E al altora. Sunt undeva unde eu nu am ce cauta, si nu mai pot sa gasesc iesirea. Ai simit vreodata senzatia aia de sufocare intensa, cand parca tot aerul s-a evaporat, si tot ce poti sa faci e sa te inrosesti la fata si sa tusesti? Ei bine, asa ma simt eu acum. Nu stiu de ce scriu asta, sau cu ce scop, dar cred ca nimeni nu ar trebui sa se justifice in fata nimanui. Asa, si tu, daca ai crezut in ceva, sau crezi, si vrei sa faci un anumit lucru, then do it! Si vorbesc serios. Avem doar o viata, si asta destul de scurta. De ce sa nu facem ceva spectaculos din asta? Fa tot ce iti trece prin cap. Daca simti sa iti saruti colega de banca, fa-o! Daca simti ca meditatoarea ta ar merita o imbratisare, dupa cat se chinuie cu tine, nu ezita s-o faci! Daca vrei sa sari cu parasuta, sau sa iti faci un tatuaj caraghios, fa-o! Why not? Eu asta am de gand sa fac! Sper si vreau sa imi traiesc viata asta cat mai agitat si energic, si sa fac o multime de chestii trasnite. Bine, as mai pastra cateva pentru eventuale vieti posterioare, dupa moarte, in caz ca toate miturile despre reincarnare s-ar adeveri.
Stii, cred ca intotdeauna primul gand, primul impuls e cel mai bun. Urmeaza-l! Si vei avea parte de povesti de spus nepotilor. Nu spun ca intotdeauna o sa iasa ceva bun, sau spectaculos. Pentru ca nu e asa. Nu sunt ipocrita. Cateodata poti sa cazi intr-o groapa asa de adanca, ca iti va lua ani sa te ridici. Deci asta nu e exclus. Dar, stii, e un cuvant, "risc". E un cuvant extraordinar, care exprima multe lucruri. "RiSc". Asuma-ti riscul. Take the chance! Poate chiar va iesi ceva bun din asta.
"In fine, nu mai starui, ci lasa-ma durerii sa ma darui, pan' ce-oi muri." Asta e din Romeo si Julieta. Apropo, daca nu ai citit piesa asta, iti spun ca e geniala, si nu ar trebui sa pierzi sansa de a o citi. In fine, nu ma asculta, poate spun prostii, dar frate, e Romeo si Julieta. Cui nu-i place chestia asta? Te face sa plangi si sa razi in acelasi timp, cam asa ca viata.
Mainile imi devin tot mai reci, in vreme ce scriu cu infrigurare. Afara e o lumina violacee, dar e destul de intuneric inca. As vrea sa fii aici, sa o vezi.
Imi place intunericul. Intunericul ma acopera. In intuneric nimeni nu ma vede, si pot sa stau oricat cu gandurile mele nebune. Asculta-ti si tu gandurile, daca nu ai mai facut-o de mult. Vezi ce mai spun.
Deja se aud tirurile diminetii. Oameni deja treziti. Inimi batand. Guri pufaind nervoase din tigara, sau band cafeaua de la automat. Sunt tiruri care au o destinatie sigura, bilet dus-intors pe la clasa a treia, sunt oameni care le conduc cu un tel, si care au un motiv anume pentru care in fiecare dimineata, ei se trezesc devreme, privesc contururile zorilor, si apoi pleaca la drum, cu o destinatie fixa. Eu ii admir pe oamenii astia. Cred ca toti ar trebui sa-i admiram.
Daca nici tu nu ai somn, citeste asta, si apoi hai sa privim impreuna ivirea zorilor, chiar daca din locuri total diferite.